Plângerile lui Ieremia 5

¹Adu-Ţi aminte, Doamne, de ce ni s'a întîmplat! Uită-Te şi vezi-ne ocara!

²Moştenirea noastră a trecut la nişte străini, casele noastre la cei din alte ţări!

³Am rămas orfani, fără tată; mamele noastre sînt ca nişte văduve.

⁴Apa noastră o bem pe bani, şi lemnele noastre trebuie să le plătim.

⁵Prigonitorii ne urmăresc cu îndîrjire, şi cînd obosim, nu ne dau odihnă.

⁶Am întins mîna spre Egipt, spre Asiria, ca să ne săturăm de pîne.

⁷Părinţii noştri, cari au păcătuit, nu mai sînt, iar noi le purtăm păcatele.

⁸Robii ne stăpînesc, şi nimeni nu ne izbăveşte din mînile lor.

⁹Ne căutăm pînea cu primejdia vieţii noastre, căci ne ameninţă sabia în pustie.

¹⁰Ne arde pielea ca un cuptor, de frigurile foamei.

¹¹Au necinstit pe femei în Sion, pe fecioare în cetăţile lui Iuda.

¹²Mai marii noştri au fost spînzuraţi de mînile lor; Bătrînilor nu le -a dat nici o cinste

¹³Tinerii au fost puşi să rîşnească, şi copiii cădeau supt poverile de lemn.

¹⁴Bătrînii nu se mai duc la poartă, şi tinerii au încetat să mai cînte.

¹⁵S'a dus bucuria din inimile noastre, şi jalea a luat locul jocurilor noastre.

¹⁶A căzut cununa de pe capul nostru! Vai de noi, căci am păcătuit!

¹⁷Dacă ne doare inima, dacă ni s'au întunecat ochii,

¹⁸este din pricină că muntele Sionului este pustiit, din pricină că se plimbă şacalii prin el.

¹⁹Dar Tu, Doamne, împărăţeşti pe vecie; scaunul Tău de domnie dăinuieşte din neam în neam!

²⁰Pentruce să ne uiţi pe vecie, şi să ne părăseşti pentru multă vreme?

²¹Întoarce-ne la Tine, Doamne, şi ne vom întoarce! Dă-ne iarăş zile ca cele de odinioară!

²²Să ne fi lepădat Tu de tot oare, şi să Te fi mîniat Tu pe noi peste măsură de mult