Psalmi 144

¹Binecuvîntat să fie Domnul, Stînca mea, care-mi deprinde mînile la luptă, degetele la bătălie,

²Binefăcătorul meu şi Cetăţuia mea, Turnul meu de scăpare şi Izbăvitorul meu, Scutul meu de adăpost, care-mi supune pe poporul meu!

³Doamne, ce este omul, ca să iei cunoştinţă de el, fiul omului ca să iei seama la el?

⁴Omul este ca o suflare, zilele lui sînt ca umbra care trece.

⁵Pleacă cerurile, Doamne, şi pogoară-Te! Atinge munţii, ca să fumege!

⁶Fulgeră, şi risipeşte pe vrăjmaşii mei! Aruncă-Ţi săgeţile, şi pune -i pe fugă!

⁷Întinde-Ţi mînile de sus, izbăveşte-mă şi scapă-mă din apele cele mari, din mîna fiilor celui străin,

⁸a căror gură spune neadevăruri, şi a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă.

⁹Dumnezeule, Îţi voi cînta o cîntare nouă, Te voi lăuda cu alăuta cu zece coarde.

¹⁰Tu, care dai împăraţilor biruinţa, care ai scăpat de sabie ucigaşă pe robul Tău David,

¹¹izbăveşte-mă şi scapă-mă din mîna fiilor celui străin, a căror gură spune neadevăruri, şi a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă!...

¹²Fiii noştri sînt ca nişte odrasle, cari cresc în tinereţa lor; fetele noastre ca nişte stîlpi săpaţi frumos, cari fac podoaba caselor împărăteşti.

¹³Grînarele noastre sînt pline, şi gem de tot felul de merinde; turmele ni se înmulţesc cu miile, cu zecile de mii, în cîmpiile noastre:

¹⁴viţelele noastre sînt prăsitoare; nu -i nicio pagubă, nicio robie, nici un ţipăt în uliţele noastre!

¹⁵Ferice de poporul care stă astfel! Ferice de poporul, al cărui Dumnezeu este Domnul!